Sfaturi utile pentru călătoria cu rulota. Mic ghid de pregătire a rulotei

calatoria-cu-rulota

Vacanțele și excursiile, fie ele și de o zi sunt modalități excelente prin care ne relaxăm și ne încărcăm bateriile pentru lucrurile care contează pentru noi. De aceea, o excursie cu rulota reprezintă o modalitate excelentă de a-ți petrece vacanța alături de prieteni și cei dragi, dar și de a vedea diferite părți ale țării (sau lumii) într-un mod mult mai facil. De asemenea este mult mai practic: este accesibil și îți permite cu ușurință să explorezi locuri și priveliști noi. Nu este necesară enumerarea numeroaselor motive pentru care o rulotă este mult mai practică decât o cazare obișnuită. Chiar dacă investiția inițială este însemnată, aceasta se amortizează în timp, în primul rând datorită faptului că nu mai este necesar să cauți cazare oriunde ai merge. Acesta este poate unul dintre cele mai mari beneficii în a avea o rulotă!

Există chiar și un verb care definește a călători cu rulota – caravaning-ul! O modalitate simplă și excelentă de a călători, bucurându-te de libertatea și flexibilitatea care vin la pachet cu a avea o rulotă. Călătoriile cu rulota nu oferă doar numeroase facilități pentru o călătorie memorabilă, dar îți adună într-un singur „loc” tot ce îți este necesar pentru a scăpa de grijile împachetării, a biletelor de tren sau avion, a mâncării, a unui loc de dormit sau altele de această natură. Totuși, înainte de a pleca la drum cu o rulotă, trebuie să te asiguri de câteva lucruri, astfel încât să eviți anumite situații neplăcute care ar putea apărea pe drum. Iată câteva sfaturi pentru o călătorie reușită!

Research traseu & planificarea călătoriei

Înainte de a porni la drum, trebuie să știi destinația, nu? Acesta reprezintă primul și, de altfel, cel mai important pas în planificarea unei călătorii cu rulota, dar nu numai. Fie că îți dorești să explorezi o anumită zonă a țării sau pur și simplu să mergi acolo unde te duce drumul, important este să ai o viziune generală asupra locului în care vrei să ajungi. Implicit, să știi cum se circulă până acolo, cum este drumul și dacă există anumite facilități de-a lungul acestuia. Asigură-te că urmezi un traseu sigur, că ai timp suficient pentru a face opririle necesare (dacă pe drum vor exista lucruri pe care vrei să le vezi) și că în zilele respective se poate circula pe traseul ales.

Înainte de a porni la drum, la fel de important este să te asiguri că rulota este în stare perfectă de funcționare și integritate tehnică. Verifică în primul rând anvelopele, frânele și alte structuri și componente vitale pentru a te asigura că totul este în stare perfectă. Dacă plănuiești un drum off-road, asigură-te că rulota este echipată corespunzător pentru teren, cum ar fi să te ocupi de instalarea de noi parasolare pentru ferestrele mașinii. În caz de situații neprevăzute, poate fi o idee salvatoare să împachetezi și un kit cu instrumente pentru reparații de bază. De asemenea, nu uita să că a-ți stabili un buget este important pentru a preveni cheltuielile excesive!

Revizia tehnică a rulotei

Înainte de a pleca la drum, trebuie să te asiguri de faptul că totul funcționează cum trebuie. Nu uita să duci rulota la un serviciu calificat și certificat de revizie tehnică. Chiar dacă rulota abia a trecut printr-o astfel de verificare, este important să fii 100% sigur că totul funcționează exact cum trebuie înainte de a porni la drum lung: verifică anvelopele (dacă sunt umflate sau nu), dar și dacă funcționează frânele, dacă rulota scoate sunete ciudate (care deseori se traduc printr-o anumită defecțiune tehnică), dacă farurile, semnalizarea, luminile și altele de această natură funcționează corespunzător. O astfel de verificare este esențială pentru o călătorie liniștită!

Revizia tehnică se efectuează de obicei de către un personal calificat, avizat în domeniu. Totuși, nu strică o revizie suplimentară din partea ta. Chiar dacă ești un conducător experimentat și nu este prima dată când mergi într-o excursie cu rulota, nu înseamnă că astfel de scenarii nu sunt potențial posibile. Dacă le identifici din timp, vei evita să pierzi timp pe drum încercând, poate chiar degeaba, să le rezolvi. Ia cu tine întotdeauna o pompă, cauciucuri de rezervă, dar și un kit cu instrumente de bază necesare reparării defecțiunilor tehnice, structurale care pot apărea de-a lungul drumului. Bucură-te de un drum liniștit asigurându-te că totul este în regulă înainte de a pleca de acasă! 

Înainte de a pleca la drum, asigură-te că ai verificat următoarele:

·       Anvelopele, motorul, amortizoarele (mai ales cele de pe spate – dacă prezintă semne de uzură, cel mai bine este să le înlocuiești, preventiv).
·       Instalează sau verifică dispozitivul de prindere a remorcii.
·       Iluminarea rulotei și remorcii, semnalelor de direcție.
·       Verifică anvelopele caravanei și mașinii.
·       Fii atent la greutatea maximă admisă.
·       Asigură-te că greutatea este distribuită în mod corespunzător.

Echipamente necesare pentru o călătorie reușită cu rulota

După ce ai verificat dacă întreaga rulotă este în stare de integritate tehnică și structurală, așadar totul funcționează ca la carte, trebuie să te asiguri de faptul că rulota ta va avea tot echipamentul și accesoriile necesare pentru a-ți asigura o călătorie plăcută, lipsită de situații neplăcute.

Invertoare

Un invertor are rolul de a transforma curentul electric în curent alternativ de 220 V. Invertorul, într-o rulotă, se folosește pentru a alimenta diferite dispozitive care necesită cuplaj electric: un televizor, un computer personal, cuptoarele cu microunde, aparatele de cafea sau altele de acest gen. Cu alte cuvinte, pentru a te bucura de toate facilitățile pe care o rulotă ți le oferă, esențial este să nu uiți să iei cu tine și un invertor!

Anvelope

Cu siguranță nu vrei să te trezești pe la mijlocul drumului cu o pană tradusă printr-o gaură în cauciuc, nu-i așa? Pentru astfel de situații, anvelopele de rezervă se dovedesc a fi vitale. Mai ales dacă nu există servicii de vulcanizare în apropiere. Totuși, asta înseamnă că trebuie să știi cum să schimbi o roată. De asemenea, chiar dacă ai reușit să o schimbi, este recomandat ca pentru siguranța ta și a celor cu care călătorești, să treci pe la un serviciu de vulcanizare imediat ce observi unul.

Extinctoare

Fiecare rulotă ar trebuie să fie echipată cu cel puțin un extinctor de incendiu, în funcție de dimensiunile acestuia. Asigură-te că extinctorul este în stare de funcționare, ușor de folosit în cazul în care apare o situație neplăcută. Se recomandă un stingător de incendiu de clasa B sau C, mai ales pentru că sunt încărcate cu soluții care vor face față incendiilor cauzate de lichide care ard sau celor de natură electrică. De asemenea, este necesar să știi dinainte cum se folosește acesta!

Controler de frână pentru remorcă

Un controler de frână pentru remorcă te va ajuta foarte mult dacă ești nevoit să faci o manevră de frânare bruscă. Frânele remorcii nu răspund la fel ca frânele rulotei, ceea ce poate fi periculos pentru șoferii neexperimentați. Adăugarea unui sistem de control al frânelor remorcii te poate ajuta la crearea unei acțiuni de frânare mai sincronizate, oferindu-ți controlul suplimentar care este necesar pentru a te simți în siguranță la volanul rulotei.

Sistem de monitorizare a presiunii din anvelope

Un monitor de presiune a anvelopelor este excelent pentru cei care sunt constant pe drum. Te va ajuta să monitorizezi simultan presiunea din anvelopele remorcii, astfel încât să poți obține un feedback în timp real. Te poate alerta dacă există pierderi ale presiunii sau dacă aceasta este dezechilibrată, astfel încât să eviți, spre exemplu, explozia unuia dintre cauciucuri, și așadar toate repercursiunile care se trag dintr-o astfel de întâmplare.

Detectoare și alarme

Este posibil ca rulotele mai vechi să nu dispună de echipamente importante care sunt standard la o rulotă modernă. Dacă rulota este puțin mai veche, atunci este o idee bună să te asiguri că dispune de o suită completă de alarme care te pot anunța dacă te afli în circumstanțele anumitor scenarii mai puțin dorite: scurgeri de gaze, fum, concentrați crescută de CO2. Prim urmare, poți investi într-un detector care va contracara unele pericole reale și des întâlnite în călătoriile cu rulotele. Acesta te va anunța în timp util, când ești atent la drum și nu în altă parte, dacă există scurgeri de gaze, surse active de fum sau dacă dioxidul de carbon se regăsește în cantități mari.

Checklist-ul final & ești gata de călătorie

Ultima și nu cea din urmă etapă ar fi să verifici dacă ai împachetat tot ce este necesar pentru a te bucura fără probleme și fără griji de călătorie. De asemenea, asigură-te că împachetarea s-a făcut în mod corespunzător, adecvat, pentru a evita riscul deteriorării bunurilor. Înainte de a da drumul la muzică și a porni la drum, asigură-te că toate ferestrele, ușile și dulapurile din rulotă sunt închise și blocate. Siguranța ar trebui să fie întotdeauna o prioritate, așa că asigură-te că ai verificat conectarea cârligului de remorcare și repoziționează oglinzile laterale ale mașinii – în primul rând pentru a avea vizibilitate asupra rulotei.

Printre altele care ar trebui să se regăsească în rulotă, se numără:

·       Prosoape și lenjerie de pat;
·       Echipamente și ustensile de gătit;
·       Mâncare, sticle de apă și alte produse alimentare (legume, fructe);
·       Îmbrăcăminte și încălțăminte;
·       Articole de toaletă;
·       Trusa de prim-ajutor (esențială);
·       Lanterne, baterii, încărcătoare și invertoare;
·       Lucruri pentru divertisment: cărți, jocuri, integrame și altele.

Bineînțeles, aceasta este doar o listă de bază. De asemenea, va trebui să împachetezi articole specifice destinației tale. Nu uita, în primul rând, să iei cu tine elemente esențiale pentru mersul cu rulota, cele mai importante dintre ele fiind cele prezentate mai sus.

O excursie cu rulota este o aventură uimitoare, dar trebuie să fii pregătit de la început pentru a preveni orice ar putea să apară în calea ta: fii la curent cu condițiile meteo locale, planifică-ți traseul în consecință, fii conștient de împrejurimi și, mai ales, fii atent la ceilalți șoferi de pe drum. Asigură-te că rulota funcționează optim dinainte de a pleca la drum lung. Bucură-te de drum și condu prudent!

mail

Newsletter

Aboneaza-te aici pentru a fi la curent cu toate ofertele noastre.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">HTML</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

X
Conversati cu noi!
1
Buna ziua, Nu ezitati sa ne contactati pentru mai multe informatii!